Sprancene de Diva doar la Mirela Niculai – Make-up Artist

Cred că aţi citit până acum de n ori despre cât de supărată sunt, de fapt am fost, din cauza sprâncenelor mele.… Ştiţi că tot spuneam că am câteva fire  în loc de sprâncene şi alea sunt şi blonde câteva plus că o sprânceană e arcuită, cealaltă are o formă rotunjită…. Mama Natură nu s-a putut hotărî ce să-mi dăruiască, aşa că a decis să-mi lase ambele forme.

Am încercat să le vin de hac mergând la pensat la salon. Nu am încercat să mă pensez acasă pentru că nu mă pricep şi mi-a fost frică să nu mă trezesc cu două virgule pe post de sprâncene. Şi dacă tot n-am făcut eu boacăna asta acasă, s-au ocupat diverse tipe de la saloanele pe unde am mers în decursul ultimilor ani.

Se spune de sute de ani ca ochii sunt oglinda sufletului. Păi eu am oare sufletul mic şi aproape inexistent de cosmeticienele îmi lasă 5 fire de păr pe post de sprânceană!? 😦

De curând am descoperit că o bloggerita tare dragă mie şi un make-up artist desăvârşit, Mirela Niculai, pensează şi pozele before/after vorbesc de la sine. Puteţi da click aici pentru a vedea albumul cu poze.

Am preferat să merg la Mirela pentru că ştiu cât e de răbdătoare şi ea pensează în funcţie de forma feţei, de trăsăturile fiecăreia şi se ocupă minuţios de fiecare firicel în parte. Tunde, piaptănă, conturează……. O muncă destul de complicată din punctul meu de vedere, dar Mirela o face plăcută şi interesantă. 🙂

forma sprancene eyebrows

În poza de mai sus îmi puteţi vedea sprâncenele before şi after. În partea de sus sunt “în formă brută”, adică nepensate de prin aprilie şi tunse foarte puţin, iar în partea de jos pensate şi conturate după o formă cât mai apropiată de cea naturală.

Întregul proces s-a desfăşurat la Mirela acasă ( unde miroase a nou ♥ ), pe scaun pentru a vedea cum acţionează forţa gravitaţională asupra fetei şi a obţine forma potrivită pentru a ascunde micile defecte. Nu ştiu exact cât a durat, probabil cam 30 minute la lumina naturala.

A doua zi dupa pensat:

eyebrows sprancene

După cum puteţi observa şi în poză, încă îmi lipsesc câteva fire de păr in sprânceana dreaptă, dar sper să crească cât mai repede 😦 Nu ştiu de ce fetele de la cosmetică s-au tot încăpăţânat să tragă fix acele fire care îmi cresc cel mai greu!? 😦

Aşadar, dacă sunteţi în căutarea unei persoane din Bucureşti care să penseze frumos şi cu grijă o recomand cu mare drag şi încredere pe Mirela. 🙂 Detalii despre preţuri găsiţi pe blogul ei ( şi multe machiaje superbe ♥ ) şi pe pagina de Facebook sau chiar pe Instagram.

Ce spuneţi despre sprâncenele mele, încep să arate cât de cât bine? Voi pe cine lăsaţi să se ocupe de sprâncenele voastre, mergeţi la salon sau vă pensaţi singurele?

O zi superbă să aveţi,

XOXO, Cossa

Tagged: , , , , , , ,

4 thoughts on “Sprancene de Diva doar la Mirela Niculai – Make-up Artist

  1. Elena 22 July 2013 at 10:14 PM Reply

    Si eu am avut o perioada foarte lunga in care nu am fost deloc multumita de sprancenele mele, Singura am reusit insa sa le aduc pe calea cea buna. Eu le am foarte rare spre exterior si mi le fac mereu cu putin creion sau cu fard pentru sprancene. Atat de mult imi place cum se modifica fizionomia mea in bine atunci cand am sprancenele aranjate, incat as indrazni sa spun ca singurul produs de make-up de care nu m-as lipsi este creionul pentru sprancene.

    Desi sunt saten-roscata, mi-am luat de curand creionul de sprancene pentru blonde de la Essence, imi place ca le face foarte naturale, nici nu zici ca mi-am dat cu ceva pe ele.

    Like

    • Cossa 22 July 2013 at 11:02 PM Reply

      mie mi-a fost frica sa umblu la ele, mai ales ca sunt doar cateva fire si le-as smulge pe alea.
      Si eu consider ca sprancenele conturate corect indulcesc trasaturie fetei si ne pun il valoare naturaletea 🙂
      Momentan folosesc si eu fard, insa imi voi procura unul dintre tubuletele magice de la Make Up For Ever ❤

      Like

  2. Mirela Niculai 22 July 2013 at 8:04 PM Reply

    imi pare bine ca ti-a placut 🙂

    Like

    • Cossa 22 July 2013 at 8:11 PM Reply

      De acum o sa mai ai pe cap, urmeaza intretinerea 🙂 Si iti multumesc din nou! :*

      Like

Leave a comment