Category Archives: Preferatele Lunii

Preferatele lunii iulie, 2014

Revin şi eu cu un nou articol din seria Preferate. Ştiu, câteva luni au lipsit aceste articole, dar am folosit aceleaşi produse şi am zis că nu are rost să vă arăt luna de lună aceeaşi poză. În luna iulie s-a mai schimbat puţină treabă!

Din cauza căldurii am simţit nevoia să trec la produse mai “light”, cu o textură mai lejeră şi cu cât mai puţin parfum şi senzaţie lipicioasă.

Preferatele mele pentru luna iulie sunt:

preferatele lunii iulie 2014 jully  favs

  • Pentru demachierea tenului îi rămân fidelă Loţiunii Micelare Garnier – nu e lipicioasă, nu e parfumată şi demachiază super bine! Mai multe detalii am scris aici;

 

  • Pentru machiajul ochilor am revenit la o paletă pe car eo iubesc şi de care mai uit, dar neintenţionat 😀 E vorba despre Oh So Special de la Sleek – culori potrivite pentru machiaje şi de zi şi de seară şi nuanţele de maro sunt tocmai bune pentru conturat sprâncenele;

 

  • Tot pentru conturat sprâncenele folosesc pensula unghiulară de la essence – nu e nici groasă şi nici subţire, e tocmai bună pentru conturat rapid şi fără a depăşi marginile sprâncenelor. Din păcate, nu se mai găseşte la standuri, dar sigur găsim ceva asemănător în magazine;

 

  • Blush-ul meu preferat de câteva luni este Cabana Boy de la The Balm – un roz movuliu, suficient de pigmentat cât să nu fac gaură în cutie pentru o aplicare, dar nici să arăt ca un clovn;

 

  • Pentru buze am întins mâna în mod repetat după nuanţele de roşu şi cele mai folosite rujuri în luna iulie au fost Rouge Infusion Red de la Sephora şi Red Reveal de la Avon – unu le un roşu intens, mat şi cel de al doilea un roşu intens spre ciclam, cremos şi hidratant;

 

  • Ca şi fond de ten am optat pentru Toleriane Teint de la La Roche Posay – uşor de aplicat, nuanţa se adaptează tenului meu şi e super rezistent! Puteţi citi review aici.

ŞI cam aici se termina lista cu produsele după care am întins mâna luna trecută. Nu sunt chiar multe, dar sunt eficiente şi mă ajuta în realizarea unui machiaj rapid.

Voi ce produse aţi folosit în ultima vreme şi v-au plăcut sau nu v-au plăcut?

O zi superbă vă doresc,

XOXO, Cossa

Daca v-a placut acest articol ma puteti urmari si pe Facebook – Bloglovin – Twitter Instagram.

Advertisements

Preferatele Lunii Februarie, 2014

Ei, iată că revin cu articol nou pentru rubrica “Preferatele Lunii”. Am tras chiulul în ultimele luni, dar am schimbat prea puţine produse în lista de favorite ca să vi le arăt.

Luna februarie a noului a adus o mică schimbare în categoria fardurilor şi a produselor pentru îngrijire faţă de noiembrie şi decembrie a anului 2013.

Machiajele realizate în ultima perioadă au fost cât mai calde şi naturale şi am folosit 2 palete dragi mie: Nude Tude de la The Balm şi Heaven & Earth de la MUA.

Pentru zilele în care am avut nevoie de un contur negru pentru ochi am întins mâna după tusul Perfect Stay de la Astor. E un negru intens si cu un aplicator ce permtie trasarea precisa a unei dungi subtiri sau mai groase, dupa preferintele fiecareia.

Şi mascara s-a schimbat, deşi o să fac review pentru 2 în zilele următoare. Mascara preferată a fost Excess Volume de la Max Factor şi presimt că o să fie luni bune de acum încolo! E un rimel de un negru superb şi cele două pensule curbează şi dau volum ca şi cum genele ar fi aşa de la natură! ♥

Pentru machiajul tenului am revenit la un fond de ten cumpărat prin octombrie, dar cu care m-am înţeles de minune! Este vorba despre Facefinity 3in1 de la Max Factor în nuanţa 45 Warm Almond. Îmi palce pentru că nu luceşte pe ten şi nu evidenţiază zonele uscate, plus că primul strat acţionează ca un fel de primer şi acoperă porii dilataţi, iar cu al doilea strat obţin acoperirea dorită de la un fond de ten.

Pentru a îmi corecta forma feţei am folosit bronzerul Pupa, despre care am scris un pic aici. Îmi palce pentru că nu e prea închis pentru nuanţa tenului meu şi se întinde foarte frumos, fără a lăsa dungi sau a avea aspect de pata. L-am folosit şi ca blush cu puţin roz pe deasupra. Am obţinut o culoare piersicie foarte naturală! 😀

Pe partea de skin care m-am îndrăgostit iremediabil de Gelul de Curăţare Bioderma Sensibio ( review aici ). L-am folosit şi pentru a îmi curăţa tenul dimineaţa şi pentru a elimina urmele de machiaj. Gelul de dus Dove cu Ulei de cocos şi Iasomie a fost nelipsit din duşurile mele! E un gel de dus cremos şi cu un miros discret, dar plăcut. Lasă pielea fină, elastică şi face muuulta spumă! ♥ Mai multe detalii nu dau, o să îi fac review curând şi o să vă povestesc tot despre el.

Voi ce produse aţi preferat în ultima perioadă? Vă plac gelurile de dus Dove, ce sortimente?

Vă las să vă bucuraţi liniştite de primăvara ce se anunţă a veni şi pe la noi prin ţară! 🙂

O zi superbă,

XOXO, Cossa

Preferatele Lunii Octombrie, 2013

Bună ziua, doamnelor!

Vouă vă vine să credeţi că deja a început luna noiembrie!? Mie nu….. Parcă ieri muream de cald la 40 de grade Celsius şi savuram cu poftă îngheţată de vanilie cu fistic…. ♥ Ah, devin nostalgică şi nu e bine, să nu lăsăm vremea mohorâtă să ne molipsească! Veselia trebuie să existe şi în suflet ca să se poată citi pe chip. 🙂

Şi, pentru că a mai trecut o lună din calendar, a sosit şi vremea Preferatelor Lunii.

Nici în luna ce tocmai a trecut nu am dat iama în cosmetice sau farduri, dar au fost câteva care mi-au plăcut mai mult decât alte produse, pe care le-am folosit mai intens şi pe care am ajuns să le iubesc necondiţionat! 🙂

preferatele lunii octombrie

Primul pe care vi-l prezint e fondul de ten Maxfactor Facefinity 3 in 1. Îl ştiam de anul trecut de când am primit un tester, dar nu m-am putut convinge să-l cumpăr; Abia în luna septembrie am pus mâna pe el în Dm şi nu regret! E un fond de ten cu acoperire medie în primul strat, care luceşte după nişte ore bune şi se întinde precum crema fie cu degeţelele, fie cu pensula.

Al doilea produs care m-a cucerit este tusul negru gel de la essence. Îi mulţumesc Kristyanei, de la ea l-am achiziţionat! ♥ E cremos, se întinde uniform pe pleoapa şi e super pigmentat! Cu un singur strat se defineşte o linie superbă. 🙂

Al treilea produs este un gel de dus Balea, luat tot din Dm în aceeaşi zi în care am luat şi fondul de ten. Ce era să fac dacă mi-a picat în coş singur,singurel?! 😀 Are un miros dulceag de-ţi vine să-l mănânci! Lasă pielea parfumată şi nu o usucă. Aroma e de nectarine cu cocos, un adevărat deliciu pentru năsuc! ♥

Al patrulea produs este din categoria Hair Care şi anume Serul Tratament pentru Păr cu Ulei de Argan de la Avon. Mi l-a cumpărat mama, fiind curioasă dacă e bun şi dacă se compară cu CHI Silk Infusion. Îl am de vreo 2 luni şi pot să vă spun că lasă părul moale, se descurcă repede, nu încarcă firul de părul. În schimb, e cam lichid şi se consuma repede :(.

Pentru al cincilea şi al şaselea produs fac un colaj. Cele două sunt Balsamul şi Masca de Păr Apidermaliv. Detalii despre ele am scris aici .

Al şaptelea produs este trusa Oh So Special de la Sleek. Uitasem complet de ea! Noroc că a venit o prietenă pe la mine şi a cotrobăit prin trusa cu ustensile, altfel ar fi zăcut sărăcuţa mult şi bine pe fundul cutiei. 🙂 Îmi place să o folosesc pentru că are nuanţe mate şi sidefate şi culorile pot fi combinate astfel încât să obţin uşor un machiaj de zi, dar şi unul de seară.

Acestea fiind spuse, lista cu Preferatele Lunii octombrie se încheie. Voi ce produse aţi folosit în ultima vreme şi v-au plăcut? Aţi încercat vreunul dintre produsele alese de mine?

Vă îmbrăţişez cu drag,

XOXO, Cossa

Preferatele Lunii Septembrie

Iată că am mai bifat o lună din calendar…. Nu-mi vine să cred că septembrie s-a dus şi a lăsat octombrie să vină cu un frig infernal peste noi. Zilele astea m-am simţit că în luna decembrie, dar fără căldură. 😦 Sper măcar să nu plouă că altfel o să ieşim cu barca pentru pescuit pe străzi.

Şi pentru că s-a mai încheiat o lună, a venit momentul unui nou articol cu Preferatele Lunii. Nu am folosit exagerat de multe produse, mai ales că am fost cât mai pe fugă sau pur şi simplu am avut zile în care n-am ieşit din casă.

Primul produs de care m-am îndrăgostit luna trecută este fardul On and On Bronze de Maybellline, gama Color Tatoo. E un fard maro deschis, sidefat, cu o durată de viaţă ridicată faţă de fardurile pulbere sau compacte. Îmi place pentru că e super uşor de întins pe pleoape şi rezistă întreaga zi, lăsând un machiaj natural şi îngrijit în urma lui;

Al doilea produs este un superb ruj de la Avon, nuanţa Red Reveal. Îi mulţumesc Iulianei pentru nuanţa aleasă, m-a nimerit la fix cu acest roşu rubiniu superb! ♥ Nu sta cel mai bine la capitolul rezistenta, dar este foarte cremos şi super pigmentat, nu usucă buzele şi aplicarea e foarte rapidă;

Tot în luna septembrie mi-am dat seama că iubesc la nebunie acetona Cien! ♥ Dacă mult timp am fost fană ebelin ( review aici ), de acum mă declar fană convinsă Cien! Nu usucă unghiile şi cuticulele, şterge bine şi oja şi sclipiciul şi cantitatea e mai mult decât suficientă pentru 3,4 luni de ştergere intensă;

Un alt produs care m-a convins că îşi merită un loc de onoare cât mai în faţă este blush-ul piersiciu de la MUA , shade 4. Este destul de pigmentat, se aşează foarte bine pe ten şi, deşi e portocaliu, nu arăt ca un clovn după ce îl aplic. La o jumătate de lira, cât am dat pe el în iarna, e mai mult decât bun 🙂 ;

După ce pe timpul verii am aplicat fondul de ten Toleriane Teint Spumă cu degetele ( review aici ), pe vremea asta oribilă am trecut la fondurile de ten cremoase şi ador să aplic fondul de ten cu pensula de stippling. Luna trecută am folosit foarte des pensula de la Elemental;

Am avut ocazia să redescopăr în trusa de make-up şi un rimel de la Oriflame pe care l-am folosit multe luni şi am consumat 2,3 tuburi. Este vorba despre Mascara Maxi Lash, acel rimel cu aplicatorul sub formă de piaptăn, o parte cu dinţii scurţi şi deşi pentru volum şi o parte cu dinţii mai mari şi mai rari pentru arcuire. Nu incarca genele, nu curge si e chiar negru-negru! ♥

ŞI cam atât cu produsele mele iubite pe lună septembrie , Voi ce produse aţi mai folosit în ultima perioadă?  Dacă vreţi să revin cu vreun review sau swatch pentru produsele menţionate mai sus, vă rog să îmi lăsaţi comentariu şi o să fie prioritar articolul respectiv.

O zi călduroasă vă doresc,

XOXO, Cossa

Preferatele Lunii August

Iată că revin şi eu cu postările tip “Preferatele Lunii”, cu toate că ar fi fost cazul să scriu preferatele verii, întrucât am sărit peste aceste articole cam toată vara. 😀 Scuza mea e lipsa machiajului. De câte ori s-a putut am renunţat la machiaj şi mi-am lăsat tenul pe “mâna” produselor de îngrijire.

Luna august a fost frumoasă, liniştită şi calduroasa. Am mai avut ceva drumuri de făcut, aşa că am apelat şi la machiaj.

Produsele mele preferate în materie de machiaj sunt:

make up machiaj nyx illamasqua mua essence toleriane teint no7

  • Paleta Versus de la NYX. O ador! ♥ Eu sunt fană roz şi mov, dar apelez cu încredere la maro mat când mă grăbesc. Versus e ideală şi pentru machiaje de zi şi de seară, colorate şi neutre. Din păcate, am scăpat-o într-o zi pe gresie şi i-am spart puţin 2 pastile, însă e cantitatea de fard suficient de mult cât să îmi ajungă mult timp! 🙂
  • Am folosit până la ultimul strop rimelul de la No7 : Exceptional Definition Mascara. L-am îndrăgit mult timp şi cu regret am folosit ultima picătură, dar este super bun! Periuţa alungită separa şi răsuceşte fiecare fir de geana în parte, iar culoarea este de un negru intens! Curând îi voi publica review, staţi aproape!;
  • Al treilea produs de machiaj este mini fardul auriu în nuanţa Starry Lights tot de la No 7. L-am folosit pentru iluminarea arcadei şi a coltului intern al ochiului, dar şi la “încălzirea” machiajelor de seară. Cel mai mult mia plăcut să îl folosesc în combinaţie cu fardul Catrice ( mulţumesc, Monique :* ), care e de un auriu superb, de culoarea bronzului.
  • Fardul Catrice e în nuanţa Mrs. Copper’s Fields şi l-am folosit în machiajele pe bază de auriu şi maro sidefat pentru a accentua bronzul aproape inexistent al tenului meu 😀 ;
  • Am avut si 2 rujuri in 2 culori pe care le ador: Encounter de la Illamasqua si Shade 3 de la MUA.
  • Encounter este un roşu superb, intens şi care durează ore bune pe buze chiar şi fără bază. Este mat şi nu curge pe timpul purtării deloc, se mai duce din intensitatea culorii când beau sau mănânc ceva;
  • Al doilea ruj este Shade 3 de la MUA într-o nuanţă de roz nebun, cum îi zice mama, sau fuchsia, cum îl ştim mai toate. Mi-a plăcut pentru că e cremos, nu usucă buzele, nu se strânge inestetic în colţuri. Rezistenţa nu e tocmai de 5 stele, dar la o jumătate de lira e un ruj ce nu mi-a lipsit din portfard toată vara!
  • Fardul essence este în nuanţa shrimp me up şi l-am folosit şi pentru machiajele intense, colorate, dar şi ca blush. Nu e nici complet mat, nici complet irizat, dar se întinde ca şi cum ar fi fard cremă şi lasă obrajii foarte frumos iluminaţi;
  • Fondul de ten care mi-a fost aproape şi m-a salvat din situaţiile mega, extra călduroase a fost Toleriane Teint de la La Roche Posay. Nu are rost să vă mai vorbesc despre el, review găsiţi aici.

Pentru îngrijirea tenului şi a pielii nu am introdus produse noi sau ceva fenomenal. Dacă găsesc ceva ce îmi face bine păi folosesc acel produs până la adânci bătrâneţi.

În luna august am întins mai mult mâna după:

august favorites chi bha bioten sephora cien

  • Gelul de curăţare Bioten. L-am cumpărat când am rămas fără Avene şi n-am avut bani suficienţi la mine pentru a cumpăra altul. Acesta a costat cam 12,13 lei şi l-am folosit în combinaţie cu buretele de celuloză. Curăţă bine, însă nu l-aş cumpăra din nou, parcă nu-mi lăsa tenul suficient de fân şi face cam multă spumă;
  • M-am reîntors la uleiul CHI Silk Infusion după ce l-am abandonat în favoarea uleiului de muşeţel. Şi-a făcut treaba cum trebuie, mai ales că părul meu a fost cam aspru de la apă de piscină şi de la soare;
  • TOt pentru ten am folosit şi Serumul Sephora pentru închiderea porilor. L-am folosit mai ales pentru efectul matifiant asupra tenului şi pentru faptul că lasă tenul fin şi nu îl irită
  • Am apelat şi la mult iubitul meu BHA 2% de la Paula’S Choice. Dacă n-ar fi acest exfoliant încă mi-ar fi semănat năsucul cu o căpşună şi porii cu un teren parcă proaspăt bombardat de talibani;
  • Pentru ştergerea ojelor colorate şi sclipicioase am descoperit în Lidl o acetonă super! Este cea roz, uşor parfumată, care şterge orice sclipici încăpăţânat şi nu usucă cuticulele şi unghiile. A fost cam 4 lei şi are 200 ml produs + o pompiţă prin care dozez câtă acetona îmi trebuie. Presimt că o să îi fiu fidelă mult timp de acum încolo!

VOi ce produse aţi folosit în luna august? V-aţi schimbat rutină din cauza zilelor călduroase şi a transpiraţiei sau aţi rămas la produsele pe care le folosiţi mereu?

O zi minunată vă doresc,

XOXO, Cossa

Preferatele Lunii Mai, 2013

Bună ziua, frumoaselor! :*

Încep prin a-i ura mamei mele “LA mulţi ani, mami!”. Îmi cer scuze pentru absenţa de pe blog, dar sesiunea astea mi-a cam pus capac, a trebuit să învăţ cam la toate materiile şi pur şi simplu nu am mai avut timp să fac poze şi să scriu pe blog 😦 ….. Acum am revenit şi am scris aseară vreo 3,4 articole, cât să vă saturaţi de mine! 😀

Pentru că a trecut o droaie de timp de când am postat ultima oară  “Preferatele lunii” mi-am zis că e cazul să mai scriu ceva şi despre ce produse am folosit în ultima perioadă, cu precădere în luna mai.

Pentru că a venit căldură, apoi ploaia, apoi furtuna, apoi iar căldura ( un cerc vicios aş, spune, hehehe : ) m-am ferit de produsele mai “grele”, care au nevoie de fixare precisă şi m-am orientat spre cele light ca să nu am probleme cu scurgerea fondului de ten sau apariţia sebumului la prima oră a dimineţii.

Cel mai des am întins mâna după demachiantul bifazic marca proprie Auchan. L-am cumpărat prin februarie şi mi-a plăcut foarte mult pentru că nu îngraşă tenul şi curata foarte bine. Dacă vrei, îi pot face review, numai să-mi spuneţi.

Deşi am vreo 4 sticle de şampon începute prin baie, în ultimele 5,6 săptămâni am folosit doar Syoss Oleo Intense. E un şampon la un preţ super ok şi care îmi lasă părul moale, uşor de descurcat şi nu îngraşă scalpul ( cel mai important lucru pentru mine 😀 ).

Pe la sfârşitul lunii aprilie am descoperit că mă înţeleg super bine cu bureţeii din celuloză. Mai am dimineţi în care mi se exfoliază uşor lateralele nasului şi pun un pic de gel de curăţare e bureţel, spăl şi imediat se curăţa şi tenul rămâne luminos. Unde mai adaug că am găsit la Just Cosmetics doi bureţei la 1 leu iese o combinaţie perfectă! ♥

Bineînţeles, am şi ceva produse de machiaj folosite, că doar nu era să ies din casa încercănata şi cu ochişorii neconturaţi! 😀

Am întins mâna după două palete şi le-am folosit mai în fiecare zi. Prima este Versus de la NYX şi o ador pentru rozul şi movul ei şi pentru maroul închis, care e ideal pentru aplicat în pliu! ♥ A doua paletuţă intens folosit este Undressed de la MUA. Am folosit-o în zilele în care am plecat în grabă de acasă şi m-am înţeles de minune ci micile farduri sidefate! ♥

Am avut şi un blush care m-a fascinat! ♥ Deşi ani de zile m-am ferit de blush-urile piersicii şi am optat pentru roz, acum m-am îndrăgostit de Shade 4 de la MUA. Este mat şi foarte pigmentat.  Se întinde foarte repede cu pensula pentru blush şi nu alunecă din obraji pe timpul zilei, cum am păţit cu alte produse.

Am avut şi două, trei oje pe care le-am folosit ba la examene, ba la o plimbare prin oraş cu soţu’ sau cu fetele, ba când am avut chef de o manichiură mai colorată.

Prima este STRIP DOWN de la Orly ( NOTD aici ) şi este o ojă nici stridentă, nici cuminte, într-o nuanţă de roz ce bate spre portocaliu, depinzând de câte straturi am aplicat şi în ce lumina stau. A doua este un roz foarte frumos de la Kallos. O ojă mata ce rezista multe zile pe unghii şi se usucă repede, NOTD puteţi vedea aici. A treia este un nude perfect! ♥ Nu este o marcă renumită, e o simplă oja Trendy , dar care rezistă şi ea mult şi bine la scris şi spălat vase şi are un luciu incredibil de frumos şi rezistent! Nu am reuşit să-i dedic o postare, dar urmează. 🙂

Şi cam atât cu produsele preferate de mine în ultima perioadă. Voi ce produse aţi mai încercat şi v-au plăcut?

O zi frumoasă să aveţi,

XOXO, Cossa

Preferatele Lunii Ianuarie, 2013

Inca nu-mi vin a crede ca deja a trecut o luna din 2013….. parca ieri era prima zi din vacanta de iarna si impodobeamul bradul!…

Si cum luna trece, cosmticele raman, am pregatit si Favoritele Lunii Ianuarie. 🙂

Pentru par am folosit si inca folosesc:

  • sampon si balsam Syos din gama Oleo Intense si Repair, 2 produse casre-si fac treaba foarte bine si mu-au incantat destul de mult, mai ales samponul;
  • plus minunatul CHI Silk Infusion ;
  • si inca un tratament leave in de la Schauma cu Ulei de Argan.

Pentru ca a fost o perioada rece, apoi calda, apoi sesiune machiajul a fost unul cat mai natural si rapid.

Am folosit foarte des:

  • rujul Almost Famous 44 de la essence ( review aici );
  • mult iubita Heaven&Earth de la MUA, care imi e cel ma bun aliat in sesiune prin culorile ei naturale si usor de aplicat;
  • un blush discret intr-o nuanta naturala, ideal pentru purtat dimineata si la examene,e un no name cumparat de pe lA Unirii sau Universitate 😀 ;
  • Pudra matifianta de la essence, un produs cu care m-am inteles de minune pe timpulverii, dar si acum;
  • si fondul de ten Revlon Colorstay pentru ten mixt/gras, deoarece ca am simtit nevoia unei acoperiri mai mari si o aplicare rapida intr-un singur strat.

Pentru ingrijire:

  • am descoprit crema de mani cu Extract de Arnica de la Yves Rocher, care hidrateaza foarte bine si nu lasa mainile grase;
  • am folosit ultimul strop din Crema de fata cu Nectar de Gutie Elmiplant (review aici );
  • si Crema de fata pentru ten gras de la Himalaya Herbals,pe care am folosit-o pe timpul zilei sub fondul de ten pentru hidratarea tenului, dar si mentinerea sebumului sub control in zona T.

Pentru unghii:

  • Pentru unghii am renuntat la culorile ‘vrajitoresti”, cum le zice sotul meu si am apelat ca M125 de la Flormar ( NOTD aici);
  • Flormar 21 pentru zilele in care am vrut un strop de alb si putin sidef;
  • si am spart bariera culorilor cumintii cu Smoky Grey de la Peggy Sage – un gri mat, urmeaza NOTd zilele urmatoare. 🙂

Voi ce preferate ati avut in luna Ianuarie, ce mi-ati recomanda? 🙂

Va doresc o zi minunata,

XOXO, Cossa

%d bloggers like this: