Review: Sampon Repair Therapy de la Syoss

Mama Natură m-a înzestrat ca un păr mai… special, ca să nu-i zic dificil. Mă rog, cred că  l-a făcut după chipul şi asemănarea mea, altfel nu-mi explic de ce ne potrivim aşa mult. 🙂

Pentru că mai tot timpul fac experimente cu vopsit şi/sau decolorat sau pur şi simplu e frig afara, vârfurile se cam despică şi coama voluminoasă devine uscată pe lungime. În încercarea de a soluţia această problemă tot testez şampoane, balsamuri sau măşti minune. Încă nu le-am găsit, dar o să vă anunţ când se întâmplă!

Un şampon care mi-a atras atenţia şi l-am folosit până la ultimul strop e Şamponul Repair Therapy de la Syoss cu PRO-CELLIUM KERATIN.

Este descris ca un şampon ce ajută la regenerarea părului uscat, deteriorat, readucându-i luciul şi potolind firele rebele.

Părerea mea:

  • are o textură fluidă, uşor cremoasă, culoare albă şi un miros uşor pronunţat. L-aş asemăna cu mirosul şampoanelor de la coafor;
  • face destulă spumă şi e spornic chiar şi pe părul lung, fiind necesare cam 2 nuci pentru 2 şamponări serioase;
  • curăţă foarte bine chiar de la prima şamponare. Înainte de baie obişnuiesc să-mi aplic o mască cu ulei de cocos şi măsline şi curăţă urmele foarte bine;
  • nu mi-a provocat mătreaţă, mâncărimi sau apariţia sebumului. Eu nu am scalpul pretenţios şi rar fac mătreaţă, doar vară se mai îngraşă din cauza căldurii;
  • înainte de balsam se observa la atingere ca părul e mult mai mătăsos şi mai descurcat;
  • După aplicarea balsamului şi măştii părul meu a fost vizibil mai hidratat, mai uşor de descurcat şi o idee mai ondulat 😀 ;
  • despre firele rebele nu ştiu ce să spun, poate doar că nu au fost mai multe decât de obicei. Eu mă pieptan cu părul o idee ud şi orice produs aş folosi tot am câteva antenuţe;
  • Nu mi-a provocat electrizarea firelor şi nici ruperea sau căderea lor.

Ingrediente:

Per total, mi s-a părut un şampon bun pe care nu am dat o avere şi de care am fost mulţumită. O să mă repet: am părul lung, des, firul gros şi ondulat cu tendinţe de uscare pe lungime. Pe părul meu a fost foarte ok la fel şi cu scalpul. Pe un păr mai gras nu ştiu dacă ar avea aceleaşi efecte, mă gândesc să nu încarce firul sau să provoace o îngrăşare mai rapidă a scalpului.

  • Ambalaj: flacon de plastic de  500 ml;
  • Pret: 14-15 lei. Eu l-am gasit la ofertă in toamnă cu 11 lei;
  • Recomandare: păr uscat, deteriorat.

Raportul calitate – preţ consider ca e unul foarte bun! Am plătit 11 lei pentru 500 ml şampon, care mi-au ajuns destul de multe spălări, ţinând cont că mă şamponez de 2-3 ori la fiecare baie. Cu siguranţă merită recumparat! Eu am optat tot pentru un şampon Syoss, dar o gamă nouă. Oleo Intense.

Voi ce produse Syoss ati incercat, cum vi s-au parut?

Vă doresc o zi superbă,

XOXO, Cossa

Tagged: , , , , , ,

11 thoughts on “Review: Sampon Repair Therapy de la Syoss

  1. […] Nu provoacă mâncărimi şi nici apariţia sebumului, totul a fost ok chiar şi cu şamponul Elseve Renutrition şi Syoss Repair Therapy; […]

    Like

  2. […] bun şi calitatea este bună. Am mai publicat reviewuri pentru produsele lor: am alt şampon Syoss aici şi un Spray pentru îngrijirea parului […]

    Like

  3. […] Nu provoacă mâncărimi şi nici apariţia sebumului, totul a fost ok chiar şi cu şamponul Elseve Renutrition şi Syoss Repair Therapy; […]

    Like

  4. maiamarcu 21 February 2013 at 8:40 PM Reply

    Am balsamul din gama asta si-mi place tare cum miroase!

    Like

    • Cossa 21 February 2013 at 10:11 PM Reply

      si eu il am si imi place,o sa-i fac review curand, dar parca e loc de mai bine, nu mi se pare suficient de hidratant pt cum as vrea sa fie parul meu 😦

      Like

  5. Simo Simonica 21 February 2013 at 5:27 PM Reply

    am incercat si eu un sampon, dar nu mi-a fost de folos, de fapt in ultimii 2 ani niciun sampon nu m-a ajutat sa scap de matreata. si eu am parul des si cret, imi ador parul dar matreata se tine scai de el 🙂 in prezent incerc un sampon de la farmec

    Like

    • Cossa 21 February 2013 at 10:10 PM Reply

      Simona, imi pare rau ca nu reusesti sa rezolvi problema cu matreata 😦
      Eu am avut matreata doar de 2 ori in viata mea si de la fixativ,dar am scapar repede de ea cu un sampon antifungic. Cu sampoanele din comert nu am avut niciun rezultat.

      Like

  6. Anca 21 February 2013 at 2:57 PM Reply

    Pana acuma nu am incercat, dar cred ca am de gand sa incerc unul

    Like

    • Cossa 21 February 2013 at 10:08 PM Reply

      Anca, sa ne spui cum ti se pare! :*

      Like

  7. ItsFridaySomewhere 21 February 2013 at 1:47 PM Reply

    Nu am incercat niciun produs de la Sioss,dar ma teanteaza acest sampon 🙂

    Like

    • Cossa 21 February 2013 at 1:49 PM Reply

      Mie mi-a placut, e un produs care nu costa o avere si care-si face treaba linistit. 🙂 Acum folosesc samponul din gama Oleo Intense, daca ai parul uscat, aspru e mult mai hidratant acesta.

      Like

Leave a comment