Trimestrul al II – lea de sarcina – experienta mea


Pentru mine, trimestrul al doilea de sarcină a fost cu adevărat minunat! A început să se vadă burtica undeva pe la 4,5 luni şi momentul culminant a fost când am simţit primele mişcări ale bebeluşului! ❤

Trimestrul al doilea ar trebui să fie perioada în care treci de la greţuri şi stări de vomă la arsuri. La mine nu a fost cazul, decât atunci când am mai mâncat o salată cu ardei gras, ceapă sau am dat de vreun usturoi. V-am mai spus, am fost o norocoasă să nu mă confrunt cu stări de rău. Mi s-a întâmplat să mai am arsuri dimineaţa după cafea, însă le-am calmat cu vestitul ceai de ghimbir şi apă plată.

Cum am povestit aici, am mers în continuare la acelaşi doctor de la Maternitatea Polizu. Nu mi-a mai recomandat analize suplimentare sau investigaţii complexe. Am mers la controalele lunare în care mi-a măsurat colul, a verificat poziţia bebeluşului, i-a urmărit evoluţia şi ne-a confirmat sexul. Marea recomandare a fost să nu mănânc sărat sau dulce şi să îmi monitorizez la câteva zile tensiunea arterială şi să am mare grijă cu greutatea. Orice kilogram în plus poate afecta naşterea şi dezvoltarea bebeluşului.

Ca şi tratament, am continuat cu Magne B6 pentru crampele musculare şi stres, Acid Folic pentru dezvoltare, Utrogestan până la 5 luni şi am început să iau Elevit- una pe zi. Pentru durerile de spate şi burta am luat No Spa, însă cred că a fost nevoie de vreo 3 pastile în cele 3 luni.

trimestrul II sarcina pregnant

După cum am scris mai sus, momentul magic a fost când am simţit primele mişcări! ❤ Undeva între săptămâna 16 şi 17 am simţit pe partea dreaptă a abdomenului nişte… spasme, le-aş putea spune. Iniţial, am zis că sunt balonata şi nu m-am mai gândit la acest lucru. Următoarea seară la fel: m-am aşezat pe partea dreaptă şi iarăşi au început “spasmele”. Panicată, am pus mâna pe telefon şi i-am povestit mamei, care a început să râdă, zicând:“Felicitări, bebe se mişcă!”. Vă spun că mi s-au umplut ochii de lacrimi calde şi corpul îmi tremura de emoţii, de fericire! Nu mi-a venit să cred că mică fiinţă începe să comunice cu noi! ❤

 

În cele 3 luni am luat în greutate încă 2 kilograme jumătate, aproape 3. Am mâncat ca şi înainte: fără prăjeli, fără grăsimi, dulciuri sau carne din comerţ. Singura carne pe care o pot mânca este cea de la puiul de ţara sau muşchiul de porc, mirosul cărnii din comerţ îmi provoacă greaţă. Am mâncat fructe crude între mese şi seara salată cu tot felul de legume şi ciuperci. Dimineaţa am mâncat ba ou fiert cu roşii şi brânză, ba omletă fără ulei, lapte cu cereale şi , de vreo 3 ori, am mâncat nişte pate de pui făcut acasă.

Pentru că nu am luat mult în greutate şi a venit şi căldura, ţinutele mele au fost formate din multe rochiţe vaporoase şi sandale sau papucei. Nu am purtat tocuri, doar platforme de vreo 3 ori, însă am renunţat şi la ele pentru că începuseră să mi se umfle picioarele şi coboram scările cam ciudat…

cumparaturi bebe haine baby shopping

Nici în această perioadă nu am poftit, dar am simţit nevoia să consum mult mai multe fructe şi lactate. Poate din această cauză nu am avut probleme cu constipaţia sau balonarea.

Totul a decurs bine şi în aceste 3 luni şi am pornit cu optimism şi emoţie către trimestrul al treilea! Urmează curând povestea. 🙂

Vă îmbrăţişăm cu drag,

XOXO, Cossa

Advertisements

Tagged: , , ,

6 thoughts on “Trimestrul al II – lea de sarcina – experienta mea

  1. […] Am continuat să mănânc fără prăjeli, grăsimi, sare şi dulce aşa cum povesteam aici şi aici şi aveam în plus în săptămâna 32 aproape 8 kg. Am mâncat ceva mai mult pepene pentru că […]

    Like

  2. Clarra 5 August 2016 at 8:59 PM Reply

    Trebuie sa fie bine! Hai ca soseste numai bine odata cu venirea toamnei, sa iesiti la plimbare prin parcurile pline de frunze multicolore… Dar nu mi-ai spus ce nume va avea 🙂

    Liked by 1 person

    • Cossa 5 August 2016 at 9:02 PM Reply

      Da,macar o sa fie vremea ok si vom putea iesi la plimbare.
      Unul dintre nume va fi Radu, pentru celalalt inca negociez cu taticul.

      Like

  3. dorinadaniela 3 August 2016 at 9:52 PM Reply

    Multa sanatate! Si sa fie totul la fel de frumos si usor si in astea 4 saptamani ramase! ❤ Nastere usoara! :*

    Like

  4. Clarra 3 August 2016 at 2:21 PM Reply

    Esti atat de frumoasa in sarcina! Iti stralucesc ochii de bucurie 🙂 Iti doresc sa ai o sarcina usoara, fara complicatii si cu cat mai multe momente frumoase 🙂

    Like

    • Cossa 3 August 2016 at 2:23 PM Reply

      Wow, iti multumesc mult pentru cuvintele frumoase! :*
      Mai avem 4 saptamani, sper sa fie totul bine ca si pana acum.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: