Recoltarea celulelor stem – pro sau contra?


Sunt aproape 5 luni de când în burtica mea și-a făcut cuib un mic bebeluș. Un bebelus cam năzdrăvan, aș putea zice după cât se mișcă 🙂 Și pentru că mami și tati îl iubesc deja foarte mult si așteaptă cu nerăbdare să-l țină în brațe, vrem ce e mai bun pentru el, așa că a pornit marea discuție și aventură cu recoltarea celulor stem.

Înainte de a iniția discuția, hai sa vă spun câteva cuvinte despre celulele stem, atât cât am reușit eu să înțeleg.

Ce sunt celulele stem si pentru ce se folosesc?

Sunt celule nespecializate care se pot înmulţi prin diviziune celulară după o perioadă lungă de conservare şi se pot transforma şi cultivaastfel încât să formeze ţesuturi.

Ele se pot împărţi în două  categorii:

Celulele stem embrionare (CSE) pot da naştere oricărui tip de celulă/ţesut şi se pot obţine din ţesut embrionar.

Celulele stem adulte au o capacitate de diferenţiere ceva mai limitată şi pot da naştere unor celule ce vor forma diverse ţesuturi (ţesut hepatic, celule sangvine, ţesut nervos, ţesut osos, etc).
image

Din cordonul ombilical se recoltează două tipuri de celule stem:

  • Celulele stem hematopoietice, recoltate din sângele cordonului ombilical şi
  • Celulele stem mezenchimale, recoltate din peretele cordonului ombilical, mai exact din gelatina Wharton.

Celulele stem hematopoietice se pot folosi în tratarea unui număr de peste 70 de afecţiuni, în special ale sângelui.

În urma unor transformări, celulele stem mezenchimale pot regenera ţesuturi (miocard, ţesut hepatic, epidermic etc) si pot ajuta la vindecarea diverselor boli.

În viitor, se zice ca celulele stem se vor putea folosi în cazuri de deteriorare a Sistemului Nervos Central ( Parkinson, Alzhaimer, scleroza multiplă, leziuni pediatrice cerebrale), boli autoimune, diabet.

Un mic rezumat:

Așadar, celulele stem sunt celule recoltate la naștere din cordonul ombilical, care ar fi necesare in tratarea unor boli  ca leucemiile, Parkinson, Alzheimer, anemii si diverse forme de cancer. Introducerea lor in organism se face prin transplant cu șansă de 100% la aceeași persoană și de 50% la rude.

Teoretic, sună bine, chiar foarte bine! De când am aflat că sunt însărcinată ne-am tot gandit  la posibilitatea asta, am citit cât am putut despre celulele astea minune și cum copilul nostru ar putea beneficia de ele în cazul in care, Doamne ferește!, ar avea nevoie de ele.

Ce trebuie să știm e ca recoltarea lor nu este decontată de CNAS, ci kit-ul trebuie plătit integral de părinți + o taxă pentru depozitarea lor într-o bancă specializată. Prețurile sunt în jur de 1500 -2000 euro. Nu setiu daca e mult sau puțin pentru sănătatea unui copil, dar nici nu putem ști cât de sigură e recoltarea și cât de bine se face depozitarea…..

Ne aflăm în punctul în care firmele cu recoltarea îmi trimit mail-uri peste mail-uri, o mămică a unei eleve face lobby ori de câte ori mă prinde pentru firma la care lucrează pentru a fi de acord cu recoltarea celulelor stem, iar doctorul la care merg a avut cam aceeași opinie cu a mea: donarea, care e mult mai sigură si gratuită.

Eu, NOI ca părinți, ca să mai credem, cum să mai procedăm? Totul sună așa frumos când te abordează reprezentantul vreunei firme, dar mă ia cu fiori când imi aduc aminte de scandalul de acum 2 ani cu probele mutate fără acordul sau înștiințarea plătitorilor sau aruncate pe camp…

Voi ați apelat la acest tip  de servicu sau ați apela? Chiar am nevoie de sfatul vostru sincer…. Nu va sfiiți sa vă scrieți opiniile, chiar avem nevoie să mai “auzim” și pareri impartiale.

Vă îmbrățișez cu drag,

XOXO, Cossa

Advertisements

Tagged: , , , ,

11 thoughts on “Recoltarea celulelor stem – pro sau contra?

  1. Simo Simonica 4 June 2016 at 10:15 AM Reply

    eu nu am recoltat si nici nu o sa recoltez, tocmai pentru ca nu sunt sigura pe ce o sa se intample dupa ce le recolteaza. Doamne ajuta sa nu avem niciodata nevoie!

    Like

    • Cossa 4 June 2016 at 10:20 AM Reply

      Si eu sper sa nu fie nevoie de aceste celule. Am cautat pe tot felul de site-uri,nu am gasit nici macar o persoana care sa se fi vindecat de ceva dupa transplant de celule stem. Cred ca sunt doar o alta metoda de a obtine bani de la parinti..

      Like

  2. Elena Stefanoiu 4 May 2016 at 9:41 PM Reply

    Felicitari pentru sarcina! La mine au ajuns mai greu noutatile. Ma bucur mult pentru tine si iti doresc o sarcina usoara. Pupici!

    Like

    • Cossa 9 May 2016 at 8:59 AM Reply

      Merita sa le dai o sansa!

      Like

  3. Katyna 19 April 2016 at 9:29 PM Reply

    Nu am recoltat, nu as recolta, si nu neaparat din motive financiare, ci pentru ca in momentul de fata nu exista tratamente la care se pot folosi propriile celule stem, plus ca de 15 ani de cand se recolteaza nu s-a facut nici un progres stiintific in sensul asta.

    Like

    • Cossa 20 April 2016 at 12:20 PM Reply

      Iti multumesc mult pentru opinie !

      Like

  4. Federova 19 April 2016 at 8:03 PM Reply

    Stiu prin ce treci. Asa nedumerita am fost si eu. M-am documentat mult pe net, am intrebat in dreapta si in stanga si chiar nu stiam ce sa fac. Stiu un caz din Rm.Valcea care a facut imprumut bancar pentru recoltarea si pastrarea celulelor in nu stiu ce banca dinafara tarii. Din nefericire, fetita lor de 1 an si ceva a fost depistata cu leucemie. Atunci au aflat ca ei trebuie sa plateasca transportul cu avion special ca sa aduca celulele in care si-au pus toate sperantele. Apoi s-au lovit de faptul ca in Romania nu se putea face operatia si au fost nevoiti sa stea in Austria internati in spital luni de zile. Au folosit acele celule stem recoltate la nastere, nu au avut nici un efect si au platit rate bancii, in continuare. Sfarsitul nu il stiu si nici nu vreau sa il stiu. Au fost dati si la stiri din cate imi aduc aminte.
    E alegerea voastra, e dupa cum simti tu. Daca stii ca banii nu sunt o problema si nu te incurca cu nimic, pastreaza-le pentru linistea ta. Dar ia in calcul ca nu se stie ce se intampla pe viitor iar stiinta evolueaza. Eu am ajuns la concluzia ca e doar o strategie de marketing. Desi, recunosc ca daca aveam in familie vreun caz cu boala nasoala, actionam altfel.
    Una peste alta, felicitari pentru sarcina!! Cred ca ti-am scris si pe fb cand ai anuntat. Ma bucur pentru tine, e un sentiment atat de frumos sa fii mama, e ceva de nedescris..

    Like

    • Cossa 19 April 2016 at 8:19 PM Reply

      Multumesc mult, Fede! :* da, e frumos sa simti cum misca in burta,nuse compara cu niciun alt sentiment.
      Uite, de acest caz nu stiam, dar am tot auzit ca e mai mult avantajul lor decat al nostru. Medicul a spus ca el e pro donare,la fel si eu. As prefera banii astia sa ii investesc in ceva mult mai practic si util pentru bebe decat sa platesc rate la banca si, doamne fereste,sa ma trezesc ca imi mai trebuie nu stiu cate mii de euro pentru transport si allte porcarii.
      Nu stiu, chiar nu stiu cum e mai bine….

      Like

  5. From Meg With Love 19 April 2016 at 7:17 PM Reply

    Cauta reportajul de la Romania, te iubesc. E foarte bun. Eu nu as recolta.

    Like

    • Cossa 19 April 2016 at 8:02 PM Reply

      Iti multumesc, Adina! :* chiar o sa,ma uit

      Like

    • Federova 19 April 2016 at 8:04 PM Reply

      Cred ca acolo am vazut cazul din Rm.Valcea despre care spuneam mai sus.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: