De ce sa iubim Delta Dunarii


Avem o tara plina de comori, plina de frumuseti, plina de minuni create de natura si lasate sa le admiram ,sa ne bucure sufletele si privirea si sa le ingrijim. Avem Muntii Carpati, avem Marea Neagra pe meleaguri, dar avem si Dunarea si delta ei: Delta Dunarii.

Tin minte si acum vizita mea in Delta Dunarii, desi a fost acum multi ani. Cred ca banchetul de la sfarsitul clasei a patra in Delta a avut loc, mai concret la Sulina. Despre Delta Dunarii nu stiam noi mare lucru, doar ce ne spusese invatatoarea la geografie: ajuta Dunarea sa se verse in Marea Neagra, e plina de specii de pasari si peste si populatia este redusa.

Am bombanit-o pe invatatoare atunci ca ne-a dus intr-un loc pustiu, ca totul miroase a peste si nu avem pe unde sa iesim, dar, dupa 13 ani, altfel sta treaba! Abia acum mi-am dat seama ce minunatii au vazut ochii mei, prin ce loc linistit am fost, acum pot sa impart cu voi 3 motive prin care consider ca Delta Dunarii ne face tara mai frumoasa si mai speciala.

  • Flora – Asa e ca si voi ati observat frumusetea peisajelor pline de verdeata si multitudinea de specii de plante?! Eu imi aduc aminte si acum ca cel mai impresioanta am fost de frumusetea nuferilor! Vazusem nuferi doar  la doamnele ce ii vand la gura de metrou, dar niciodata cum cresc singurei pe apa, cat de verzi le sunt frunzele si cat de fericiti sunt cand ne intampina! Din punctul meu de vedere, Romania noastra e mult mai frumoasa cu acesti nuferi fericiti, lasati sa ne zambeasca din apa! ♥ Nu degeaba sunt considerati in Orient floarea dragostei si a vietii.
  • Fauna – Stiati ca Delta Dunarii gazduieste 360 de specii de pasari si 45 de specii de peste de apa dulce? Cand am plecat de la Tulcea spre Sulina mi-au fugit ochii dupa un grup de pelicani ce cautau peste pentru hrana. Ah, ce imagine frumoasa, inca e vie in mintea mea! ♥ Parca vad in fata ochilor acea pasare mare, acoperita cu pene albe si lucioase, ce cauta cu ciocul mare si galben hrana printre multitudinea de nuferi. Nu infrumuseteaza ei peisajele tarii?

pelicani delta dunarii romania

  • Importanta istorica – De curand am aflat ca Delta Dunarii infrumuseteaza Romania si istoria ei cu urme foarte vechi ale unor asezari traco-getice, getice si chiar romane. Mentionez aici FORTAREATA NOVIODUNUM, Isaccea – cetate romano-bizantina cu nume celtic, construita in 369 d.Hr – si ENISALA -(la 17 km de Jurilocva)- aici s-au gasit urmele unor asezari traco-getice (sec IX-VII i.Hr.) getice (sec. IV i.Hr.), cea mai mare necropola geto-dacica din Dobrogea (sec. IV-III i.Hr.) si un cadru roman.. Mai sunt si alte obiective, insa le las sa le descoperiti si singurei! 🙂

 

cetatea_noviodunum04

Delta Dunarii este un colt de natura ce si-a castigat respectul prin frumusetea sa si prin atmosfera linistita, asa ca merita sa o protejam pe cat putem noi, sa o ferim de gunoaie si poluare.

Ba mai mult, in anul 1991 ( anul in care m-am nascut ) Delta Dunarii a fost inclusa in patrimoniul UNESCO si a devenit un colt de natura ce trebuie protejat, mentinut viu si curat, dar si vizitat.

Daca tot am ajuns la capitolul poluare si ecologie, vreau sa va anunt ca intre 29 – 31 august, la Tulcea, are loc RowmaniaFest – Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle. Acest festival este sustinut de Ivan Pataichin – promotor al ecoturismului –  si are la baza un weekend plin de activitati sportive in Delta Dunarii, dar si concerte live si expozitii de fotografie. Mai multe detalii despre Festivalul barcilor cu Vasle puteti citi aici.

Voi ati fost in Delta Dunarii pana acum? V-ar placea sa o vizitati? 

O zi superba va doresc,

XOXO, Cossa

Daca v-a placut acest articol ma puteti urmari si pe Facebook – Bloglovin – Twitter Instagram.

Advertisements

Tagged: , , , , , , , , , , , , , , ,

5 thoughts on “De ce sa iubim Delta Dunarii

  1. ionutch 22 September 2015 at 7:37 PM Reply

    Bună, dacă vă place Delta Dunării, Litoralul Românesc, vă aștept pe pagina noastră http://www.facebook.com/deltalitoraltravel , să ne spuneți impresii, sugestii și reclamații. Vă aștept !

    Like

  2. ţâfnoasa 23 August 2014 at 4:30 PM Reply

    Am fost şi eu în Deltă acum vreo şapte ani. M-am plimbat cu barca. Din fericire sunt încă vie. Peisajul frumos, spectaculos, dar fricaaaa… frica nu trece cu una, cu două, mai ales când luntraşul te ghiceşte după faţă şi face figuri cu barca de crezi că nu mai ajungi înapoi la mal… 😀

    Like

    • Cossa 25 August 2014 at 7:43 AM Reply

      Te apreciez pentru ai putut sa te urci in barca. Eu nu am putut, mi se inmuiasera picioarele cand am vazut barca asa mica si apa atat de mare.

      Like

  3. Vio Militaru 23 August 2014 at 12:50 PM Reply

    N-am fost niciodata in Delta ,cred ca sunt niste peisaje superbe si multa liniste.

    Like

    • Cossa 25 August 2014 at 7:45 AM Reply

      Da! Tin minte ca e mult calm si e plin de verdeata cat vezi cu ochii. Sper sa ajung si a doua oara, vreau la pescuit 😀

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: